Ce trenduri exista in 2024 si cum pot fi ele aplicate in fotografia de portret.



Traim in timpuri extraordinare pentru cei din industriile creative, si implicit pentru fotografi.


Desi activitatea mea, cel putin cea profesionala, se desfasoara in proportie de 90% în studioul foto, realizand fotografii de portret business sau personal branding, voi prezenta pe scurt aceste trenduri generale, si modalitati prin care acestea pot fi utilizate in fotografia de portret de studio. 


Un prim trend este acela al sustenabilitatii. Notiunea desigur ca exista deja de foarte multa vreme, iar impactul omenirii asupra intregului glob pamantesc se cunoaste. Cred cu tarie ca alegerile noastre personale pot face diferenta, iar atunci cand cei aflati in functiile de competenta nu reusesc sa rezolve problema de la nivelul la care ei se afla, atunci fiecare dintre noi este responsabil sa aiba un impact cat mai mic asupra mediului inconjurator.


Ce înseamna acest trend pentru fotografie? Sau in special pentru fotografia de portret in studio? Inseamna in primul rand faptul ca evitam folosirea recuzitei de unica folosinta iar atunci când folosim totusi propsuri, acestea sunt din materiale sustenabile si sunt reduse la minim. O perioada de timp atunci cand am inceput sa fotografiez în studio, erau foarte in trend decorurile foto elaborate, cu multe elemente in cadru, care ce-i drept, ajuta la crearea unei anumite atmosfere cu tematica diversa. Insa inca de atunci am ales ca persoana pe care o fotografiez sa fie elementul principal in cadru iar de atunci in fotografiile noastre de portret singurele elemente de recuzita sunt scaunele, scaritele sau asa-zisele apple-boxes. Iar clientii nostri au venit ca urmare a acestui stil iar lucrurile s-au aliniat asa cum am avut si noi nevoie.

Nu spunem ca ar trebui ca toti fotografii sa renunte la recuzita sau sa nu mai foloseasca deloc decor, pentru ca pana la urma acest aspect tine de gusturile fiecaruia. Insa daca preferati totusi acest tip de sedinta foto, puteti in schimb sa intrebati fotograful daca decorul este format exclusiv din elemente naturale, daca atunci când schimba recuzita, prefera sa foloseasca produse reciclate din decorul altor fotografi care nu le mai folosesc, sau daca se ocupa responsabil de reciclarea materialelor pe care le foloseste. In acest fel vei contribui personal la schimbarea de mentalitati, iar in timp sustenabilitatea devine o obisnuinta, nu doar un trend, o gaselnita de marketing folosita de toate companiile in campanii fara substanta, si fara actiuni concrete in vederea schimbarii reale. 


Un alt trend care exista deja si din punctul meu de vedere, este ajuns la o oarecare saturatie, insa mai mult din cauza modului in care este interpretat, este reprezentat de curentul vintage. Nu vorbesc despre fotografiile alb-negru, pentru ca acestea au depasit sfera vintage si au devenit un time-less clasic, despre care cred ca va exista dintotdeauna.


Cum pot aplica acest trend in fotografia de portret in studio? Ei bine, prin aplicarea diferitelor filtre care fac in asa fel incat fotografia de portret sa para realizata pe film foto, cu un aparat analog. De unde aceasta predilectie catre vintage? Pentru ca oamenii intotdeauna vor privi cu nostalgie trecutul iar aceste nuante ale fotografiilor trezesc amintiri placute si vorbesc despre timpuri care, din perspectiva prezentului, par mai bune, cand viata nu se desfasura cu viteza ametitoare. Tonurile calde, grain-ul care personal imi place foarte tare si pe care nu folosesc niciodata indeajuns, adica niciodata nu este prea mult, sunt elemente care nu vor disparea prea curand din fotografia de portret. Dincolo de fotografia de studio, aerul vintage poate fi sugerat si prin elemente retro (fie ele masini, case, strazi, cladiri, etc). Ideea generala este ca fotografia sa evoce o oarecare nostalgie. 


Trendul urmator este preferatul meu, si acesta este cel al minimalismului, al simplitatii. Aceasta filozofie a “less is more” o aplic inca de la inceputul business-ului ca fotograf de portret in studio. In fotografiile de portret realizate in studioul Portretul Tau, asa cum am zis si mai sus, persoana fotografiata se afla în prim-plan. Atentia nu se indreapta catre nimic altceva, si ma concentrez doar pe a surprinde cea mai naturala expresie posibila.


Dorinta mea este ca fotografiile de portret sa reflecte naturalete si sa surprinda persoana din fata aparatului in cea mai buna ipostaza a ei. Un alt motiv pentru care prefer simplitatea in fotografii este pentru ca in continuare sunt foarte implicata emotional in sedintele pe care le realizez iar mentinerea unui setup minimal, simplu, usor de gestionat, imi ofera oportunitatea sa fiu concentrata suta la suta pe fotografia de portret pe care vreau sa o realizez si sa fiu cat mai prezenta pentru persoana din fata mea. 


Un alt trend mai rar intalnit, sau care din punctul meu de vedere a ajuns la saturatie in anii trecuti, este cel al fotografiilor cu un aer diafan, ireal. Lumina soft, atmosfera de poveste contribuie la realizarea unor fotografii ce par desprinse din domeniul fantasticului. Recuzita poate contribui si ea la o astfel de atmosfera, precum rochiile vaporoase, voalurile de toate felurile, par lasat liber, etc., iar toate aceste elemente amintesc de nimfe ale padurilor. Este un trend ce poate fi folosit usor pentru fotografia de portret, atunci cand se doreste un portret desprins din povesti.


Fotografiile futuriste, cu concepte sci-fi erau de asteptat sa apara avand in vedere avansul tehnologic al zilelor noastre. Modul în care l-as aplica in fotografia de protret ar fi prin utilizarea unor culori reci, a unui fundal neutru precum gri, gri-albastrui si inainte de toate, prin tipurile de tinute recomandate pentru sedinta foto. Cred ca este un concept usor de utilizat in fotografia high-fashion unde texturile metalice sau luminile neon pot crea niste fotografii absolut fantastice. Insa pentru studioul nostru foto, in fotografia de portret, ma voi rezuma la cele scrise mai sus. Clientii de portrete, daca nu lucreaza într-un domeniu tehnologic, mai rar vor dori astfel de imagini extravagante. Insa nu voi refuza cu siguranta. Este un trend care îmi place, poate si prin faptul ca aduce în prim plan elemente din trendul minimalist, adica linii, unghiuri simple si un decor auster. 


Urmatorul trend este cel al incluziunii in fotografie. Adica sa avem grija ca fotografiile noastre sa reflecte zilele noastre, cand exista o mai mare diversitate de oameni care impart acelasi teritoriu, ca nicicând in istorie, ceea ce mi se pare absolut firesc. Cei ce practica fotografia documentara pot cu usurinta sa scoata în evidenta frumusetea si diversitatea acestei lumi în care traim, cand suntem atat de conectati unul cu celalalt, cel putin la nivel superficial, prin intermediul retelelor sociale. Insa prin prezentarea acestei diversitati cred ca se poate dezvolta mai usor empatia si toleranta, de care avem atat de multa nevoie. Insa aici este o intreaga discutie total diferita de scopul articolului nostru. 


Urmatorul trend pe care eu îl consider mai mult decât atât, este cel al fotografiilor mono-cromatice. Spuneam si mai sus, fotografiile alb-negru sunt un time-less clasic ce nu vor disparea niciodata. Ci din contra, cred ca in viitor ne vom indrepta si mai mult catre simplitatea evocata de aceste fotografii. Personal, in urma sedintei foto de portret, intotdeauna livrez portretele si in format alb-negru. Este un fapt de la sine inteles, cel putin pentru mine, ca persoana sa aiba si aceste fotografii. Pentru ca sunt atat de diferite de cele color. Scot in evidenta aspecte ale personalitatii care poate sunt puse in umbra de culoare. Au o subtilitate aparte care nu cred ca poate fi surprinsa intr-o fotografie color. 


Un trend special, pentru ca la fel, cred ca evoca amintiri din vremuri de mult trecute, este cel cinematic. Poate pentru ca ne amintesc de filmele copilariei, ne simtim atrasi in mod natural de aceste fotografii. Evocat in special in fotografia de strada, poate fi accesat si in fotografia de portret atunci cand exista o anumita secventa narativa in fotografii. Cand se realizeaza un editorial, cand sedinta foto are o poveste in spate, iar vestimentatia, culorile, lumina contribuie impreuna la realizarea unui anumit efect, despre care spunem ca este cinematic. 


Si ultimul trend, care cred ca va fi si cel ce ne va schimba cel mai mult vietile, este cel am suprarealismului, al fotografiilor care imbina tehnicile clasice de fotografiere cu instrumente digitale. Mixarea elementelor reale cu cele fantastice vor oferi rezultate absolut extraordinare si cred ca se formeaza o intreaga generatie de creativi care vor folosi aceste tool-uri in mod firesc. Pentru moment, in fotografia de portret raman la tehnicile clasice, pentru ca din punctul meu de vedere chipul uman este una dintre cele mai minunate creatii si nu necesita nicio alterare:)


Cam acestea ar fi trendurile în fotografie pentru anul care urmeaza. Dupa cum spuneam, unele dintre ele exista deja de cativa ani si continua si in 2024, iar unele cred ca vor lua o amploare extraordinara in viitor. 


Pana atunci, noi va asteptam la studioul nostru foto, in care realizam in continuare portrete minimaliste, cat mai naturale si firesti iar vedeta sedintei foto esti chiar tu.