Un subiect care se tot repeta aici pe blog, probabil pentru ca este si un subiect profund personal.
Nu mai stiu care a fost momentul declansator cand mi-am spus ca nu doresc sa raman in zona de confort. Si totodata am stabilit si care va fi cheia pentru a ma dezvolta continuu - sa aleg intotdeauna pe cat de des posibil, calea mai dificila.
"Citeam" zilele trecute intr-un reel (expresie imprumutata de la jumatatea mea mai buna), ca neuroplasticitatea inseamna sa te expui la momente mai dificile, sa inveti lucruri noi. In aceste momente de dificultate care dezvolta creierul, as include si o sedinta foto de portret, oricat de pretentios ar suna.
Motivele sunt multe. In primul rand ajungi intr-un spatiu nou (studioul foto). Pentru o persoana extrovertita, deschisa, care traieste viata cu o lejeritate naturala, experienta nu poate parea mare lucru. Insa pentru un introvertit, pentru o persoana timida, care lucreaza din greu sa isi creasca increderea in sine, este o experienta destul de stresanta. Sunt absolut sigura ca daca as fi in fata aparatului de fotografiat, nu in spate, si m-as prezenta pentru prima data la o sedinta foto de portret, m-as prezenta cu palmele transpirate, cu un puls ridicat, mi-ar fi brusc foarte cald, si ori nu as vorbi decat foarte putin, ori as turui continuu de la emotii.
O sedinta foto inseamna sa te expui unei persoane complet straine, in fata careia trebuie sa pari increzator, relaxat, ca si cum stii exact ce trebuie sa faci, pentru ca, exact, asta trebuie sa transmiti si in fotografiile rezultate: siguranta de sine, calm, prezenta, personalitate puternica, dar deschisa si relaxata in acelasi timp.
Sedinta foto te vulnerabilizeaza, te simti expus in fata aparatului, iar fotograful pare ca iti priveste direct in suflet si iti citeste toate emotiile prin care treci.
Incerci, asa cum iti zice si fotograful, sa te relaxezi, ca altfel nu ies pozele bine. Aham, stii si tu asta, ceea ce te face sa fii si mai stresat. Cum sa disimulezi relaxarea oare? Treci prin toate posing-urile pe care ti le indica fotograful, zambesti in unele, in unele nu prea, pentru ca doar trebuie sa iasa fotografii profi. Suna cunoscut scenariul?
Daca ai noroc de un fotograf empatic, ce intelege toate aceste lucruri, si respecta in primul rand sentimentul de vulnerabilitate cu care unele persoane intra in studioul sau, exista sansa ca sedinta foto sa fie mai mult decat o ora chinuitoare in fata camerei.
Din experienta personala, cele mai bune fotografii au iesit atunci cand persoana din fata camerei uita ca trebuie sa se concentreze pe ceea ce ii spun, pe ce posing trebuie sa execute. Cand incepe sa fie prezenta in propriul corp, cand iese din minte, si incepe sa simta posing-ul si sa isi adapteze miscarile in functie de propriile proportii si nivel de confortabilitate, atunci se ivesc acele fotografii care fac sedinta foto sa fie un succes.
Omul din fata camerei nu trebuie sa simta ca este "prea mult", ca nu se relaxeaza suficient de repede, ca fotograful isi pierde rabdarea si ca nu face ceea ce trebuie. Din momentul in care simte asta, l-ai pierdut.
Se va concentra doar pe ceea ce trebuie, si incearca sa obtina acele imagini si posing-uri pe care si le-a pus in moodboard, si cam atat. Si desi este posibil ca fotografiile sa iasa suficient de bine, multumitoare, se pierde ocazia ca fotografiile sa "vorbeasca" despre acea persoana. Adica sa fie fotografii care exprima, care au "stare", cum zicea un fost profesor de la cursurile de fotografie.
Daca reusesc intr-o sedinta foto sa obtin acele fotografii spontane, firesti, care exprima diferite ipostaze ale persoanei care a intrat in studioul meu, atunci sunt cea mai fericita. 5 fotografii intr-o sedinta de portret basic - care exprima bucurie si un zambet sincer, care exprima forta si tarie sufleteasca, o personalitate de neclintit, spontaneitate, profesionalism si deschidere - daca rezulta, atunci sedinta a fost una de succes.
